Skip to content
Octombrie 12, 2010 / Adrian Voicu

Ioana Pârvulescu – „Viaţa începe vineri”

Dacă tot m-a zgândărit Brightie, zic: „Ia să mă apuc de treabă până nu trece anul!”. Am stat şi am făcut gândurile roată, am închis ochii, am privit şi am ales: „Viaţa începe vineri” – Ioana Pârvulescu. Aş fi ales altceva, mai de demulturi, da’ nu se mai găseşte nici măcar în cuferele cu vechituri de prin podurile bunicilor voştri, nici în bibliotecile comunale, darmite în librării!

Mi-a picat pe cărticica asta din trei motive: am primit-o cadou de la cineva apropiat inimii mele, mi-a plăcut titlul şi terţo, mi-am adus aminte că a fost publicată în 2009 de aceeaşi editură care a publicat-o pe laureata literară Nobel 2009 – Humanitas (nu, nu sunt fan Liiceanu, ci Herta). E sculă de carte, cu atmosferă de sfârşit de veac şi intrigă poliţistă specifică vremilor. Vă asigur că merită efortul de a o căuta. Ah! Ştiu că de gustibus e aşa cum e, da’ mie mi-a plăcut, he-he!

Acestea fiind zise, dacă am înţeles bine regulamentul, ne recitim la recenzia de peste… 3 săptămâni? Ajunge şefa, şefu?

9 comentarii

Lasă un comentariu
  1. brightie / Oct 13 2010 07:08

    ajunge sefu’!🙂

    ce ma bucur ca (si tu) ai ales un autor roman!😀

  2. brightie / Oct 13 2010 07:34

    deadline pe 31 octombrie, asta inseamna ca tu, Madalina, va trebui sa sa propui volumul urmator cam peste o luna.

  3. Adrian Voicu / Oct 13 2010 07:42

    Ok! Ne „revedem”, care este!🙂

  4. alpha / Oct 13 2010 08:33

    Cartea e disponibilă în librării. Eu am găsit-o mai devreme la Șt. O Iosif din Brașov.

    • brightie / Oct 13 2010 08:37

      adica „mai devreme” de 8:33?😀

      • cățelul alpha / Oct 13 2010 10:29

        Stai că noi comentăm după ora Londrei. :))

      • clubul / Oct 13 2010 11:31

        bine ca nu ne trezim dupa ora londrei :))

  5. brightie / Oct 21 2010 12:00

    proudly announcing c-am terminat cartea azi dimineata la 1:47. abia astept s-o laud!

  6. Neliniştitu' / Oct 21 2010 21:03

    Şi eu!😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: