Skip to content
Octombrie 17, 2010 / el_mihu

Așteptînd ceasul de apoi

M-a atras destinul acestei cărți. De aceea am și dorit s-o adaug cît mai repede pe lista mea de cărți citite. Prigonit și apoi aruncat în întuneric, romanul scris de către Dinu Pillat a trebui să aștepte 50 de ani pentru a-și împlini destinul. Așteptînd ceasul de apoi a fost un titlu cum nu se poate mai inspirat.

Mesele familiei Holban nu făceau niciodată o legătură între acei ce luau parte la ele. Fiecare își învecina mai departe singurătatea, fără a încerca s-o rupă altcumva decât cu un schimb de cuvinte strict convenționale. Deși străin, Vasia înțelesese de mult la orele de masă că nu era mai străin decât lăsau impresia că se simt, între ei, înșiși membrii familiei. Și totuși, casa avea o unitate de atmosferă cu care trebuia să recunoască, rușinat, că începuse să se obișnuiască.

Sublinierea din text este a mea. La terminarea cărții asta am simțit, că toate personajele sînt singure, chiar dacă interacționează, comunică, vorbesc, complotează. Copiii familiei Holban sînt singuri, izolați unii de alții. Cu un tată absent și o mamă pierdută printre însemnările sale din trecut, Lucian, Ștefănucă și Liliana sînt trei păpuși cu chipuri triste, care par că nu sînt stăpîni pe acțiunile lor. Parcă sînt mînuiți de niște sfori invizibile. Ștefănucă intră în mișcarea Vestitorilor animat dintr-un spirit de turmă aventuroasă.

Își făcea planuri cum să treacă la catolicism, știind că în ortodoxie nu sunt misionari. În acest timp, colegul său de bancă, Nicoară, fostul Athos din epoca în care el însuși juca rolul lui D’Artagnan, organiza într-ascuns prima „frăție de cruce” pe liceu. Ștefănucă se înregimentase de la început, dintr-un sentiment de solidaritate colegială. Curînd, se întâmplase să fie câștigat de-a binelea, părându-i-se că este vorba tocmai de ceea ce corespundea mai bine cu așteptările sale de ultimă oră.

Toți vestitorii cărții își doresc să fie excepționali, să facă diferența, să dărîme un sistem politic strîmb și putred. Dar toate acțiunile lor îi duc pe toți către o baltă mare de mediocritate și neîmplinire. Ștefănucă, luminat de idealurile sale, ajunge să-și frîngă aripile devenind un simplu trădător al tovarășilor săi. Dacă aceștia îndură bătăile crunte ale poliției fără a dezvălui planurile de asasinare a prim-ministrului, Ștefănucă cedează chiar de la primele amenințări cu bătaia. După ce este eliberat vrea să-și pună capăt zilelor, dar cînd nu-și găsește revolverul în birou renunță („Așadar, coșmarul îi refuză pînă și scăparea prin sinucidere.”). Lucian, fiul cel mai mare al familiei Holban, este șters. Nu luminează cu nimic. Nici măcar înclinațiile sale sexuale nu-l fac mai interesant. Este un personaj fără conținut, exact ca și tatăl său, Grigore Holban. Rotaru, chiar dacă îi urmează lui Toma Vesper (creat după imaginea lui Corneliu Zelea Codreanu) la conducerea Vestitorilor, eșuează lamentabil în lupta sa contra sistemului. Nu reușește să-și înflăcăreze camarazii și sfîrșește fără glorie, ciuruit de agenții Siguranței. Nu reușește să ucidă pe nici unul dintre ei înainte. Pînă și Lică, exemplarul arivistului, își rupe dinții de viperă fără să-și atingă scopurile. Inițial membru al mișcării, doar pentru că vede în aceasta un mijloc de a ajunge sus, devine repede informator al Siguranței, Așa reușește să-și cumpere un rînd de haine mai bune și să o scoată o dată în oraș pe Elvira. Apoi alunecă înapoi sub pojghița neagră a ratării.

Dintre toate personajele doar Vasia luminează așa cum ar trebui. Anarhist în adevăratul sens al cuvîntului, Vasia reușește să-și îndeplinească destinul ales. Pe cînd ceilalți se împiedică, merg în genunchi, se tîrăsc pe poteca abruptă a anarhiei, acesta nu pierde timpul cu copilăriile. Merge drept la țintă și-l asasinează pe Sebastian Răutu.

Ceea ce m-a intrigat într-un fel este motivația acestor anarhiști ratați. Doresc dărîmarea lumii în care trăiesc, pe care o consideră putredă. Organizează marșuri, pun la cale asasinate sau chiar aruncarea în aer a clădirii Parlamentului (Remember, Remember the Fifth of November), dar motivațiile lor sînt subțiri, uneori inexistente. Asta e hiba pe care am găsit-o eu acestei cărți. Toți acești Vestitori îmi par lipsiți de motivație. Fac tot ce fac pentru că trebuie s-o facă. Toma Vesper, figura mesianică a mișcării, este o prezență  prea îndepărtată pentru a reprezenta motivația esențială. De altfel, după executarea acestuia de către Siguranță, este șters din memoria discipolilor săi, care merg  mai departe în gol, din inerție.

Lucian se uita nedumerit, tot ducându-și mâna la ochelari. Premise pentru o concluzie mai categorică i se păreau greu de conceput. Pentru cine lucrase luni întregi la cartea ideologiei Vestitorilor? Nu era, așadar, nici o pagubă că opera rămăsese să i se piardă în cine știe ce dosar de la Siguranță… Pentru cine suprimase Vasia pe primul-ministru, cu însuși prețul vieții? Pentru cine?

Poate că nu există nici o explicație. Pînă la urmă anarhia și terorismul nu au nevoie de un manual cu instrucțiuni de folosire. Să nu căutăm logica acolo unde nu are ce căuta.

Dar poate totuși s-ar fi putut scoate mai mult din istoria scurtă a mișcării legionare. Romanul l-am simțit incomplet, cumva pe jumătate pe cît ar fi trebuit să fie. Motivația securității comuniste cum că scriitorul „elogiază și propagă fanatismul și sacrificiul legionar” prin textul acestui romanul este o glumă dezgustătoare. Pentru că nici nu poate fi vorba de așa ceva.

13 comentarii

Lasă un comentariu
  1. brightie / Oct 17 2010 10:43

    O s-o iau cu sfarsitul. Chiar crezi ca marionetele insarcinate cu cenzura erau capabile/ aveau interes sa evalueze literatura „propagandistica” asa cum ai facut-o tu mai sus? Parca-i vad schimband opinii intr-o camera obscura, plina de fum: ba, deci se termina cu asta care-l ciuruie pe Primul Ministru, trebuie ca cartea – cacofonie necesara – vrea sa zica „dati viata voastra legiunii”, nu? da, clar ca lumina zilei.
    Noah, acu’ din punctul meu de vedere, Dinu P. o vrut sa zica ceva dar nu prea o stiut cum. Asa cum bine ai zis tu avem de-a face cu jumate de roman si jumatati de personaje. Apucam sa-i cunoastem pe toti, dar pe niciunul suficient de bine cat sa-i intelegem, cat sa aiba sens si directie. Am ramas traznita pe la ultimele capitole cand au fost introdusi legionarii ieseni si autorul s-o strofocat efectiv sa le faca loc in poveste, caci chiar nu-si aveau rostul.
    Arivistul si el, parca despuiat; destinul lui ar fi trebuit sa fie pe masura atentiei acordate de’a lungul povestii, murind de foame pe undeva ori dimpotriva lipit de vreun alt partid, ca o lichea veritabila. Povestea de dragoste?! intre Liliana si Vasia la fel, nici colo, nici dincolo.
    Nu pot sa-mi finalizez discursul ca m-as simti plagiatoare… intr-o discutie offline, Realdo a sumarizat foarte bine care-i treaba cu romanul pierdut in arhivele sri, deci il las pe el sa zica.🙂

  2. boghi / Oct 17 2010 13:54

    Eu am citit cartea in mai putin de o zi (se si citeste repede, ce-i drept), deci pot spune ca m-a prins. Senzatie de jumatate am avut-o si eu. Mi-a placut stilul, dar s-a simtit graba cu care a tratat totul. Pierderea romanului in arhivele securitatii a fost cel mai bun lucru care putea sa i se intample. Dar, ca lectura usoara (pe tren :)), as recomanda-o.

  3. realdo81 / Oct 19 2010 10:40

    Ma cam irita cei de la Humanitas, cu banderolele lor disperate, prinse pe mai toate cartile „eveniment” pe care le scot. A luat Herta Muller Nobel-ul? Hop cu toptanul de carti cu banderola. A luat Llosa Nobelul? Hai, reeditam tot – si obligatoriu cu banderola. Am pus mana pe cartea pierduta a lui Pillat? Trageti-i si ei o banderola si repede la stand sa facem bani.

    Am citit cu atentie biografia cartii asa cum apare in cuvintele inainte. E intr-adevar interesanta, insa din pacate depaseste cu mult cartea ca valoare intrinseca. Aceleasi pareri legate de constructia personajelor si focus-ul narativ le-a avut si George Calinescu, vad ca subscriu Boghi si Brightie, sunt intrutotul de acord. Adica, sa ne intelegem: „Asteptand ceasul de apoi” este o carte lizibila, curatica, scrisa „corect”, asa cum scriu de obicei criticii (v. „Enigma Otiliei” de Calinescu sau „Adela” de Ibraileanu). Literatura foarte igienica si conforma dpdv stilistic, insa povestea e cusuta cu ata alba iar personajele sunt niste schite de lucru din laboratorul unui autor ce nu scrie suficient cu sufletul, dimpotriva, prea mult cu mintea.

    Cred ca demersul romanului lui Dinu Pillat vizeaza portretizarea unei generatii orbite de totalitarism. Generatia care a facut posibil un al doilea razboi mondial si urmarile sale, in trista antiteza cu evolutia economica si sociala din perioada interbelica. Dar portretul e ratat: vedem tinerii confuzi, zbaterea sau noncombatul constiintelor lor influentabile, pana aici e ok, insa cand vine vorba de imaginea ansamblu, de curentul mistic, mesianic ce a insufletit zeci de mii de tineri in anii ’30-’40, de fenomenul generalizat de psihoza nationalista care a cuprins societatea romaneasca, autorul esueaza. Terorismul legionar asa cum il vede Pillat e atomizat, e congruent celulelor Al Qaeda de azi, fara cap si fara coada, simple rame tarandu-se cu incarcaturi explozive lipite pe pantec, fara nici un fundament ideologic. Ramane intrebarea daca portretul precar al legionarilor este voit ciuntit de Pillat de teama unei cenzuri ce devenea tot mai prezenta in obsedantul deceniu. Insa oricum, stim cu totii ca el a facut un portret al legionarilor, ori dupa mine, l-a facut superficial. Suficient sa cititi cartea excelenta a lui Zigu Ornea („Anii ’30. Extrema dreapta romaneasca”) pentru a intelege amploarea fenomenului si faptul ca din punct de vedere literar se putea exploata mult mai mult.

    Dincolo de toate astea, cartea lui Dinu Pillat ramane un martor al dezastrului national care au fost extremismul de dreapta si comunismul romanesc. Doua ideologii concurand pentru subjugarea totala a individului, strivind totul in calea lor, pana si cartile nevinovate si autorii care zugraveau, chiar si doar aproximativ si in mod cert non-apologetic, ideologia concurenta.

    • cățelul alpha / Oct 19 2010 14:22

      Cine? Eu? O să mă omoare nevastă-mea dacă află că ne ținem de mînă pe stradă. :))

      • brightie / Oct 19 2010 16:18

        io zic sa multumim sfintei inspiratii ca nu m-o pus sa scriu „domnu’ ce-o comentat deasupra mea” :)))

  4. brightie / Oct 19 2010 11:39

    eu nu mai am nimic de comentat vizavi de carte, voiu doar sa ma-npaunez ca domnu’ ce-o comentat mai sus ma tine de mana pe strada. :))

    my dear, ar trebui sa scrii recenzii mai des. si pe bani! t’am mai zis. si stii ca am dreptate. stii.🙂

  5. boghi / Oct 19 2010 14:27

    si eu am baut bere cu el cand o fo la Timisoara. Sa se consemneze si asta🙂

    • realdo81 / Oct 19 2010 14:34

      Ma, copii, aberez si io si voi imi apretati discursu’ .Ho cu magulelile ca rosesc🙂 Propun sa ne luam toti de maini si sa bem bere, Holsten draught sa fie neaparat. Si un pupic pe obrajor pentru cine ma tine pe mine de mana pe strada, ca far’ de ea, vorba cantecului, degeaba ma egzistam.

      • brightie / Oct 19 2010 16:20

        nu ne luam de maini deloc, ca ramanem fara ele si io cu picioarele nu poci sa beau bere :)))

  6. Neliniştitu' / Oct 26 2010 07:57

    Brava, bre! Mă bucur când vă-ncingeţi, că nici nu mai trebe să citesc cartea, he-he! Doar dau un print la coperta.😀

    PS: Mulţumesc Administraţiei că mi-a oferit posibilitatea să mă scot singur de la spam.😀

  7. brightie / Oct 27 2010 07:21

    Bre, nu tine ca iti fac precum lu’ fi-miu cand banuiesc c-o citit printre randuri, respectiv te desconspir cu intrebari gen: cum il chema pe cainele fam. Moromete.😀

    P.S. Administratia si-a facut numa’ datoria administrativa. Da’ puteti multumi c-o donatie pentru fondul de carti. :))

Trackbacks

  1. Terifianta letargie. Lobotomie « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
  2. Revista blogurilor, 20 -31 octombrie | bookblog.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: