Skip to content
Noiembrie 19, 2010 / clubul

E timpul pentru „Regele…” Hertei Muller

Cărţile acestei autoare mi-au plăcut, destinul ei m-a uimit, declaraţiile de astăzi i le urmăresc. Cum spuneam şi acum trei săptămâni,cu greu am propus un singur titlu şi cu gelozie accept „să vorbesc” aici despre Herta Muller. Pentru că am scris o recenzie mai lungă, intitulată „Proza Hertei Müller. Un cerc ce vrea să se închidă”, vă propun aici un fragment, cel cu cele mai multe referiri la “Rege…”.

Lecturi plăcute!

 


„Regele se-nclină şi ucide” începe cu o problemă eternă pe care toţi creatorii cuvântului trebuie să o rezolve sau măcar să îşi pună întrebarea: ce exprimă cuvintele? Cum se nasc ele, de ce sună aşa şi nu altfel, la ce folosesc şi de unde vin, de ce într-o limbă se spune aşa unui lucru şi în altă limbă altfel, aceluiaşi lucru.

„Despre o propoziţie reuşită în proză se spune deseori, lăudând-o, că e poetică. Poate pentru că este bună chiar şi luată în sine. Dar nu face decât să semene cu o bună propoziţie (şi nu cu una anostă) dintr-o poezie”.  E ars poetica ei, pentru că asta te izbeşte la primele lecturi din Herta Müller, această reuşită a propoziţiei luate în sine, separat. E oare forma la care aspiră? Caracterizează o formă pe care şi-o doreşte şi pentru sine, pentru scrierile ei, e conştientă că a atins acest dacă nu nivel, măcar înfăţişare a cuvântului?

La 15 ani învaţă româneşte. Sau începe să înveţe limba română.  Trecerea de la limba maternă la limba română înseamnă acomodare, fascinaţie, de exemplu cuvântul „rândunică”.

După apariţia primei ei cărţi, este scuipată, iar familia dispreţuită în comunitate.

Capitolul „În fiecare limbă sunt alţi ochi” dăm de o semiotică personală a aproprierii, cu întrebări şi bucurii, a limbii române, limbii germane şi vedem cum îşi împărtăşeşte convingerile de vorbitoare, de locutoare.

În germana din Republica Democrată, există „mobila de pământ” şi „Secţia Bucurie şi Durere”, pentru „sicriu” şi secţia STASI ce se ocupa de aniversări şi decese ale şefilor din partid.

În „Regele se-nclină şi ucide”, poate cu complicitatea întru cuvinte a traducătorilor, aflăm construcţii de cuvinte „în limba română” după modelul lingvistic german: „vântură-rele”, „băgătorii de frică”.

Învaţă ungureşte însoţindu-l pe bunic la partide de şah cu un prieten ungur din satul vecin.

Familia, vorbele rostite în familie şi întipărite în auzul copilei, mai târziu scriitoarei, joacă un rol esenţial – dă titluri, marchează aventura lingvistică. Amintirile lingvistice, conştientizarea diferenţelor, a alterităţii se leagă de rude, de grade de rudenie, întâmplări familiale ori spaţiu familial.

Herta Müller spune că provine dintr-o casă unde nu exista nici o carte, „tot ce e tipărit e minciună, aşa se spunea”.

Herta Müller ia în serios cuvintele, le răsuceşte, le întreabă, precum odinioară regii experimentau pe copiii nou-născuţi apariţia limbii adamice – lingua adamica, aşa spiritul scriitoarei răscoleşte în măruntaiele cuvintelor, fie ele în română, germană sau dialect şvăbesc.

Tot în demersul disecării cuvintelor, Herta Müller demontează întrebarea „Ce cărţi aţi lua dacă ar trebui să mergeţi pe o insulă pustie ?”, pentru că vesticii asociază insula pustie cu libera alegere, cu libertatea, ignorând premisa impunerii din însăşi întrebare, conţinându-l pe „trebuie”, şi ignorând folosirea insulelor ca închisori, a apei ca izolare perfectă. Mandela, zice Herta Müller, Napoleon, adaug eu.

Mărturiseşte apoi cum a început să decupeze litere, cuvinte din ziare,  cum alăturarea lor producea uluiala că au rimă, aşa născându-se „Este sau nu este Ion”. „Rimele se întâlniseră din întâmplare pe masa” unde stăteau decupate.

Mereu apare, la Herta Müller, diferenţa „la sat, la oraş”, ca aici – „După sosirea mea la oraş din franjurii satului, asfaltul a devenit covorul…”. În prima ei vacanţă la mare, era să se înece, pentru că marea îi părea familiară şi fără pericole, ca pajiştea verde de acasă.

Tăcerea „vorbeşte” în sine, nu e o pauză a vorbirii. Autoarea este inhibată de limbuţenia orăşenilor:

Despre „regele care se înclină şi ucide” ni se explică şi tâlcul personal: e un rege de la oraş, a cărui unealtă e frica. Autoritatea, uniforma, regula sunt personificate de regele ai cărui câini sfârtecă trupurile celor care voiau să treacă graniţa.

În „Regele se-nclină şi ucide”, există din plin mărturisiri, citate din cărţile autoarei, o explicare sau confirmare pentru cititor a stării scriitoarei şi a raţiunii scrierii lor. O postfaţă auctorială a fost scrisă şi pentru „Animalul inimii”. Aflăm apoi că animalul inimii este numele pe care-l poartă un rege care înseamnă lăcomie de viaţă, pentru că ea scrisese că în orice lucru există un rege:

„Această lăcomie de viaţă, crescând înlăuntrul tău în ciuda tuturor circumstanţelor exterioare, este şi ea un rege. Un rege recalcitrant, pe care-l ştiu bine. De aceea nici nu l-am pomenit vreodată cu o vorbă, i-am ţinut numele sub obroc. Am născocit animalul inimii tocmai pentru a-i putea vorbi regelui fără să-i rostesc numele. Abia cu mulţi ani mai târziu, când acea perioadă se depărtase îndeajuns de mine, am trecut de la vorba asta, animalul inimii, la adevăratul cuvânt, rege.”

Interogatoriile la care era supusă însemnau nu doar frică şi epuizare,  ci şi tentaţie de a corecta traducerile proaste ale interceptărilor, ca zvâcnire umană, ca tresărire a spiritului din ea, cea hărţuită. Unul dintre multe locuri unde mărturiseşte despre hărţuiala la care o supunea Securitatea sună astfel: „Mi se ceruse să-mi spionez colegii  din fabrică, dar refuzasem. Şi tot ceea ce ştiam de la prieteni despre interogatorii,  percheziţii şi ameninţări cu moartea s-a repetat acum cu mine.”

Mai mult decât din rapoartele de condamnare a comunismului după normele UE, aflăm din paginile Hertei Müller despre cadavrele de la graniţa cu Ungaria sau Serbia, despre cât de riscantă era „fuga”, despre înecaţii şi sfârtecaţii în Dunăre.

Când trenul trecea foarte aproape de Dunăre, toţi se aliniau la geam şi se gândeau la acelaşi lucru, pentru că fuga devenea atât de concretă, de palpabilă, datorită apropierii de fluviul dincolo de care se putea chiar vedea Iugoslavia, tranzitul spre vest.

Odată ajunsă şi trăitoare în Germania, spune cum vânzătorii o simţeau că e străină şi o întrebau de unde e, îi corectau pronunţia, în timp ce nu uită că şi în România se simţea musafir.

Cu ochi mari şi neadaptaţi priveşte la naţionalismul şi xenofobia germanilor faţă de turci, indieni, avansând propunerea ironică a inventării „indienilor tamagochi”, acele jucării japoneze, astfel încât indienii doar să fie de folos ca muncitori, nu să complice lucrurile întemeindu-şi familii, stabilindu-se, trăind în Germania.

Cel mai mare câştig al ei, prin plecarea din România, crede ea, este acela că şi-a pierdut frica. Nu şi suspiciunea. „Vântură-rele, băgătorii de frică” de atunci sunt aceiaşi cu cei de acum, ce urau atunci oficial aspiră să aibă acum şi îşi folosesc influenţa şi capitalul în economia de piaţă.

Proza Hertei Müller face o condamnare a comunismului, sinceră şi necesară, pentru că este personală. Condamnare nu prin căutare şi încarcerare de vinovaţi, că nu i-ar aduce niciun folos. Condamnare prin dezvăluire în ochiul public al cititorilor.

…………………………………………..

Mădălina Ionescu

2 comentarii

Lasă un comentariu
  1. Yuki / Noi 20 2010 10:57

    Mie cartea asta mi s-a parut a fi un fel de ‘explicatie’ la alte carti pe care le-a scris. Este practic un volum de eseuri care reia multe din temele abordate in celelelate romane. Citind-o am inteles mai bine ‘ Animalul inimii’ carte care m-a socat. Ca sa intelegi ce spune trebuie sa ajungi sa-i cunosti idiolectul, trebuie sa vorbesti pe limba ei. In romane firul e greu de urmarit, e acolo si parca isi scapa.’ Regele se -nclina si ucide’ decodifica idiolectul si o face ( pe autare) mai usor de inteles.

  2. brightie / Noi 22 2010 11:53

    eu abia azi am pus mana pe ea. deci n-am sa citesc articolul ca sa nu strivesc corola. Realdo e de vina ca el s-a lalait😀
    revon in cateva zile😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: