Skip to content
Decembrie 31, 2010 / el_mihu

Noaptea pisicilor lungi

Titlu: Noaptea pisicilor lungi

Autor: Sorin Delaskela

Editura: Brumar 2010

Colecţie: –

Nr. de pagini: 164

Preţ cam necunoscut. O carte foarte rară (din păcate) în librării

Stau în vîrful patului iar televizorul macină în gol. E un meci, în reluare. Îi ştiu scorul, un 4-0 cam mincinos, cu două goluri marcate din penalti. De ceva vreme am trecut de la discuţii interminabile despre soarta ţărişoarei la meciuri englezeşti sau nemţeşti, în direct sau în reluare. Ce tur de campionat a făcut Borussia Dortmund! Formidabil. Sînt doar eu cu mine şi o ceaşcă de cafea. Mi-aş aprinde şi o ţigară, dar cum nu fumez în casă, zic pas. Aşa mai amîn momentul cînd mă voi duce în baie, îmi voi mînji obrazul cu spumă, iar apoi, cu mişcări lungi la început, iar apoi din ce în ce mai trunchiate, îmi voi îndepărta ţepii aspri, întunecaţi, crescuţi nepermis sub nas şi în jurul gurii.

Noaptea pisicilor lungi e un volum de proză neliniştitor în liniştea lui aparentă. Mai sus am scris că preţul este necunoscut. Nici acum nu ştiu cît costă, Sorin mi l-a trimis prin poştă. Îi mulţumesc pentru asta. În librăriile din oraş nu prea este cunoscută editura Brumar. Brumar? George, ştii ceva de editura Brumar?… Nu, n-avem aşa ceva. Chiar mă întreb de ce mai ţii o editură dacă nu eşti în stare să îţi plasezi titlurile în cît mai multe locuri. Cartea ar fi meritat mult mai mult decît Brumar. Uneori, cînd citesc volume concepute la noi în bătătură, stau şi mă întreb oare în cîte exemplare s-ar fi vîndut dacă autorul ar fi fost englez, american sau francez. Cred că „Noaptea pisicilor lungi” s-ar fi vîndut în cîteva zeci de mii de exemplare, poate chiar sute de mii de exemplare, dacă Sorin Delaskela s-ar fi numit John Meyer sau dracu ştie ce nume, şi cartea sa s-ar fi aflat pe un raft într-o librărie Barnes&Noble. Cartea nu e un roman, dar poţi s-o iei ca un întreg după ce o termini de citit. După ce am executat-o am avut impresia că volumul poate fi un roman, unul descompus, deciocălat şi apoi aruncat oarecum la întîmplare în pagină. Toate în afară de prima povestire şi ultima, pe care nu te-ai îndura să le muţi către interiorul viu al volumului. Cele două – Un idiot mai puţin şi Sînt Dulceaţa – vibrează parcă împreună, mişcînd întregul puzzle dintre ele. Doar că nu afli cum naiba a murit Trofin. Doar că a vrut să moară, singur într-o cameră duhnind a alcool îngurgitat şi apoi respirat. Dar parcă nici nu contează cum a murit. Noroc că moartea l-a scăpat de singurătatea care duhnea precum un fund nespălat de bătrîn. Ştiţi cum miroase? Aia e singurătatea.

Uneori ai impresia că bucăţile de proză nu au legătură între ele. Uneori chiar te păcăleşti pentru un moment că vocea principală este alta. Că este vorba despre singurătatea altcuiva. Dar apoi, alarmat de un detaliu mic, neînsemnat, revii la poteca pe care ai păşit cu primele pagini. E aceeaşi voce, aceiaşi ochi care privesc ţîţe lăsate sau încă ferme, aceeaşi limbă inundată de vinuri, litri de bere sau tării, aceiaşi paşi ce tropăie pe străzi pustii, cluburi zgomotoase sau baruri pline de fum. Aceeaşi singurătate care se trăieşte în timp ce mîna butonează telecomanda în căutare de nimic anume. Doar să bîzîie ceva în camera goală.

Cartea este scrisă excelent că aproape îţi joacă în creier şi apoi începi să vibrezi precum un xilofon. Am avut unul, de jucărie, cînd eram mic. Oare se mai fac? Dar cine să se mai joace cu ele. De ce Noaptea pisicilor lungi? Poate pentru că Noaptea pulelor moarte n-ar fi trecut testul cenzurii. Sau… cine ştie. S-ar fi potrivit mai bine.

– Deja la nivel mondial rata virilităţii a scăzut dramatic, spun. Bărbaţii dispar, se transformă. Peste o mie de ani planeta va fi populată numai de femei şi de roboţi. Ne asasinează încet.

– Cine?

– Cum, cine? Tu nu citeşti ziarele?

– Nu, zice.

– Conjuraţia Ocultă a Femeilor Misandrogine. O organizaţie secretă şi periculoasă. Se spune că e condusă de o entitate extraterestră venita acum o sută optzeci de ani din constelaţia Vega.

– Uau, zice.

– Vor să ne extermine, spun.

– De ce?

– Ce-ţi pasă ţie?, zic. Un milion de bărbaţi şi-au schimbat sexul doar în ultimul deceniu. Sunt un milion de foşti bărbaţi purtînd cu mândrie vagine şi silicoane. În tot acest timp nici măcar o femeie nu s-a transformat în bărbat, nici măcar una, înţelegi, e îngrozitor.

– Da, zice.

– Da, ce?, o întreb, iritat.

– E îngrozitor, murmură ea.

În vremea asta se juca încet cu testiculele mele. Mă gâdila.

Şi acum mă urnesc către toaletă. Ţepii mei nu mai au răbdare. Şi n-aş vrea să ajung să miros precum un fund nespălat de bătrîn. Ştiţi cum miroase? Vă spun eu, îngrozitor.

 


4 comentarii

Lasă un comentariu
  1. brightie / Dec 31 2010 21:53

    okeey. ma duc pe la Sorin prin batatura sa aflu cum fac rost de carte🙂

  2. Yuki / Ian 1 2011 11:08

    citatul e din carte?
    pot sa-l pun pe facebook?

  3. căţelul alpha / Ian 1 2011 11:14

    Brightie, du-te cu încredere.

    Yuki, da, e din carte. Cred că poţi, mă gîndesc.

Trackbacks

  1. Delaskela » 3 ianuarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: