Skip to content
Ianuarie 11, 2011 / realdo

Toboşarul de Nobel

Cantitativ vorbind, mă consider un cititor mediu. Citesc vreo 35-40 de cărți pe an; dar si dacă aş citi 130 de cărți, tot ar fi îngrozitor de puțin, numai dacă mă gândesc la cât se scrie – relevant – în zilele noastre.  De aici şi conştiința faptului că o dată terminată o carte , e complet ineficient în ce priveşte resursele de timp să revin pentru o a doua lectură. (Voi judecați-mă cum vreți, dar mă disperă gândul că se scrie atâta literatură bună, amu, în clipa în care vorbim – iar până termin recenzia asta în lume se vor fi terminat de scris probabil nu ştiu câte cărți bune pe care nu voi apuca să le citesc integral nici dacă trăiesc două secole). Asta face ca,  dacă stau să mă gândesc la repezeală, în afară de Jurnalul fericirii al lui Steinhardt (recitit doar pe jumătate),Biblia şi Orbitor-ul lui Cărtărescu (la ultimele, a doua lectură e încă în fază de proiect) să mai existe o singură carte pe care s-o fi citit de două ori cap-coadă. Ați ghicit, e vorba de Toba de tinichea (şi ce mă bucur că am făcut-o, mulțumiri prealuminoasei pentru inițiativa cdl-istă şi vouă care ne dați ghes să (re)vizităm lumi faine de litere).

Buun. Să trec la subiect şi să vă zic fără ocolişuri de ce mi-a plăcut mie bildungsromanul lui Oskar Matzerath:

1)    Fiindcă e cel mai fain roman din vremurile în care toată lumea îl considera pe el, pe roman, şi mai ales pe fratele lui dolofan – romanul fluviu, decedat şi îngropat de avangarda târzie şi vestitoare de postmodernism;

2)    Fiindcă autorul graseiază de la persoana I la persoana a III-a într-un ritm halucinant în care putem discerne cu adevărat condiția esențială a scriitorului – aceea de Dumnezeu şi –simultan – sclav al poveştii, întrutot şi de nici un fel asumată.

3)    Fiindcă Toba de tinichea e o răscruce de drumuri la care se țin cursuri de istorie, altfel decât istoria învingătorilor; e o plajă de Mare Baltică unde se bronzează iubiri interzise, efervescente ca praful de suc Waldmeister; e un pitic care poate să refuze să crească şi care vesteşte prin toba sa sfârşitul unei lumi şi naşterea alteia noi; e un subsol în care  se construiesc mecanisme şi scenografii suicidare de o frumusețe înfiorătoare, în care înghit pe nerăsuflate insigne naziste ca suprem şi ultim şi ridicol gest de asumare; o cameră în care Hitler şi Bethoven se privesc încruntați; o masă de skat pe sub care se întâmplă lucruri prealumeşti;  un noian de fuste care te duc înapoi la origini; un pod în care poți să-l împaci pe dionisiacul Rasputin cu apolinicul Goethe; o piatră de mormânt pe care se gravează foamea de artă;  o pivniță în care se plânge pe foi desfăcute de ceapă, se dansează pe Jimmy the Tiger, se iubeşte într-o noapte cât s-a urât într-un război.

Atât prin discursul original cât şi prin universul complex de personaje şi fire narative, autorul revoluționează literatura postbelică. Toba de tinichea se impune ca o carte de căpătâi a secolului XX, un demers literar monumental dus cu succes până la sfârşit de către scriitorul german încununat – abia după patru decenii! – cu cea mai înaltă distincție literară – Premiul Nobel. (ăsta a fost un pasaj presărat cu rumeguş critic, pentru cei care au intrat pe blog ca să ia ceva de copy paste pentru un referat J) .

Da, ar fi şi critici. Am discutat cu Brightie despre stilul dens şi plin de sensuri (zic eu), static şi pe alocuri prolix (zice ea) şi abia aştept să vă citesc părerile despre această carte. E adevărat că la o asemenea lungime e posibil să te simți “pierdut” pe drumul poveştii, pe alocuri, adică mai pe româneşte , să-ți vină să zici ce naiba aberează ăsta aici,  însă mie mi-a prins tare bine a doua lectură din punctul ăsta de vedere, mi-s personajele şi povestea în ansamblu mult mai clare.

Altfel,  multe pagini aş putea să mai umplu cu cât şi de ce-mi place romanul lui Gϋnter Grass. Dacă stau să mă gândesc, aş putea chiar să-l consider pe scriitorul german unul dintre prezumtivii mei autori-model. Grăi epigonul!

P.S. Pont: dacă n-ați apucat, vă recomand experiența completă: vedeți şi filmul omonim al lui Volker Schlöndorff, ecranizarea aproape fidelă –  şi chiar mai mult – a cărții. Iar dacă sunteți într-adevăr “luați” ca mine, citiți şi autobiografia lui Grass, Decojind ceapa, a apărut tot la Polirom, în 2007. Veți afla multe dedesubturi atât despre viața autorului –  direct de la sursă  – cât şi unele detalii  despre anatomia romanului.

12 comentarii

Lasă un comentariu
  1. Yuki / Ian 12 2011 10:04

    desi regula clubului zice ca acu’ tre sa vin cu parerea mea despre carte( cu bold pe <>), multumita recenziei tale o sa-mi achizitionez cartea si o s-o citesc😀
    si o sa tin cont si de recomandare si aduag si eu, anume ‘ Calcanul’ de acelasi GG, pe care o fac disponibila via posta roma cu promisiunea ca-mi va fi returnata la data finalizarii citirii ei🙂

    • realdo81 / Ian 12 2011 10:23

      A, ce coincindenta🙂 Multumesc de oferta, Yuki, dar tocmai aseara mi-a adus Brightie „Calcanul” de GG luat la reducere cu 20 RON + inca o carte de un austriac care nu-mi vine in minte acum, deci super chilipir in stilul in care numai jumatatea-mi e in stare.

      Dar nu refuz alte bunatati literare oplosite prin biblioteca voastra, si putem sa incepem operatiuni de troc fie prin posta romana fie prin schimb direct cand mai veniti prin Mitici. Which will be soon, right?

  2. Yuki / Ian 12 2011 10:35

    no idea cu venitul. deocamdata posta roma is the option :))
    daca calcanul aveti deja as trimite un neil gaiman sa va fac cunostinta cu fantasy-ul. mi-au facut si mie altii si n-am regretat😉

  3. Yuki / Ian 12 2011 10:39

    *erata: posta romana
    brightie stie de ce :))

    • brightie / Ian 12 2011 12:28

      :))) stie indeed. ce-ai de gaiman? eu citii smoke & mirrors, foarte misto.

  4. Yuki / Ian 12 2011 13:03

    am aici ‘zei americani’, ‘anasi boys’ si ‘stardust’ ( e mai misto filmul, btw), toate in rom🙂

  5. boghi / Ian 12 2011 21:52

    Eu mai am vreo 100 de pagini, asa ca ma retrag spasit si revin in vreo doua zile sa-i dau dreptate lui Realdo🙂

    • brightie / Ian 13 2011 11:20

      Eu am cedat azi dimineata – ajunsesem pe la pg. 400 si nu prea ma lasa inima. Mi-am zis ok, dar totusi, ce alt bun motiv am sa continuu exceptand a duce ceva la bun sfarsit?
      GG e prea prolix pentru mine, prea incarcat/dens. Tot flagelandu-ma cu cartea asta am realizat ca nu-mi plac autorii care spun tot ce-i de spus si ceva in plus, ci aceia care ma lasa sa descopar istoria putin cate putin, care imi croiesc drum catre poveste si ma lasa sa ma odihnesc pe ici colo. Grass ma sufoca, ma inhiba. Comutarea persoanelor, care pe Realdo l-a incantat, pe mine m-a confuzat.
      Exceptand decizia lui Oskar de-a nu mai creste, nu vad nimic deosebit in volumul innobilatului.
      Mi-au placut partea in care Oskar e spargator, capitolul cu Posta Poloneza si cel in care piticul se inamoreaza.
      Personaj favorit: mama-soare.

      • realdo81 / Ian 13 2011 11:36

        A, pai nu-i chiar asa rau cum ma asteptam, daca ai ramas cu impresii placute de pe urma unor parti din carte🙂

    • realdo81 / Ian 13 2011 11:40

      Boghi, sa nu care cumva sa-mi dai (doar) dreptate🙂, o sa zica lumea ca asta-i solidaritate de banateni🙂

  6. Yuki / Ian 14 2011 07:43

    eu trolez cu gratie: brigtie, ce pun la posta de gaiman?

  7. boghi / Feb 13 2011 17:13

    Victorie! Am terminat🙂 Mi-a placut, dar pe alocuri m-a pierdut cu detalii ce imi par inutile si de somn dulce aducatoare. N-as mai citi-o inca o data, dar ma bucur ca am apucat sa o citesc si ca pot sa o recomand la randul meu. Nu am nimic inteligent de adaugat, ati cam spus ce era de spus, asa ca ma opresc aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: