Skip to content
Mai 21, 2012 / boghi

Pădurea norvegiană | Haruki Murakami

Cartea asta mi-a fost recomandată de Yuki, într-un comentariu la un alt articol de pe aici, şi bine a făcut, că tare mult mi-a plăcut. Comparat cu Coehlo şi făcut troacă de porci pentru succesul de care s-a bucurat la public, Murakami scrie aşa cum îmi imaginez eu Japonia: cu mult calm, cu mult zâmbet, cu mult timp. Un fel de Maramureş în care oamenii au ochii ceva mai mici şi prietenoşi. Şi asta după o carte plină de sinucideri, sex viteză şi indiferenţă.

Toru Watanabe, personajul central, este construit tare frumos. Nu m-am identificat cu el, dar i-am admirat anumite trăsături la care visez de mult: răbdare, detaşare şi o oarecare libertate. Cred că detaşarea este principala caracteristică a personajului, specifică, poate, vârstei, sau firii, sau Japoniei. În japoneză numele lui înseamnă a trece. Şi exact asta face Watanabe, trece peste tot ce se întâmplă lângă el.

Experienţa personală a lui Murakami se regăseşte şi în acest roman. Dacă în La sud de graniţă, la vest de soare, Haijme avea un bar de jazz în Tokyo, în Pădurea norvegiană Watanabe este angajat cu jumătate de normă la un magazin de discuri, asemeni autorului în tinereţe. Referinţele autobiografice explică parţial naturaleţea cu care scrie Murakami.

Cartea spune povestea unui tânăr ce ia contact, la o vârstă încă fragedă, cu iubirea, cu nebunia,  cu libertinajul, cu sinuciderea, cu dogmatismul, şi le supravieţuieşte. Titlul este inspirat de piesa Beatles-ilor, piesă despre care Lennon spunea că  ascunde în versurile ei o relaţie adulteră a sa din vremea aceea (’65). Dacă ne uităm la versurile strofei a treia, descoperim un rezumat al nopţii petrecute de Watanabe cu Naoko în Tokyo.  Probabil că ceea ce spun acum nu are prea mult sens pentru cine nu a citit povestea, dar oricum n-am de gând să dezvălui ce se întâmplă în carte. Citiţi-o şi întoarceţi-vă să aberăm pe marginea legăturilor irelevante cu piesa Beatles-ilor. Sau nu vă întoarceţi, dar citiţi cartea, pentru mine a fost o experienţă foarte plăcută şi o recomand fără emoţii.

4 comentarii

Lasă un comentariu
  1. brightie / Iun 20 2012 23:10

    nimic nu citesc. urmeaza pe lista. vineri am cumparat-o.🙂

    • boghi / Iun 20 2012 23:13

      sper sa-ti pice bine🙂

  2. cleosejoaca / Aug 4 2012 08:02

    splendida. cred ca e o carte cu mesaj pentru pustii si pustoaicele pierduti ai japoniei.

  3. clubul / Aug 4 2012 11:19

    da, mi-a placut si mie mult. mai mult decat La sud de granita, la vest de soare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: