Pădurea norvegiană | Haruki Murakami

Cartea asta mi-a fost recomandată de Yuki, într-un comentariu la un alt articol de pe aici, şi bine a făcut, că tare mult mi-a plăcut. Comparat cu Coehlo şi făcut troacă de porci pentru succesul de care s-a bucurat la public, Murakami scrie aşa cum îmi imaginez eu Japonia: cu mult calm, cu mult zâmbet, cu mult timp. Un fel de Maramureş în care oamenii au ochii ceva mai mici şi prietenoşi. Şi asta după o carte plină de sinucideri, sex viteză şi indiferenţă.

Toru Watanabe, personajul central, este construit tare frumos. Nu m-am identificat cu el, dar i-am admirat anumite trăsături la care visez de mult: răbdare, detaşare şi o oarecare libertate. Cred că detaşarea este principala caracteristică a personajului, specifică, poate, vârstei, sau firii, sau Japoniei. În japoneză numele lui înseamnă a trece. Şi exact asta face Watanabe, trece peste tot ce se întâmplă lângă el.

Experienţa personală a lui Murakami se regăseşte şi în acest roman. Dacă în La sud de graniţă, la vest de soare, Haijme avea un bar de jazz în Tokyo, în Pădurea norvegiană Watanabe este angajat cu jumătate de normă la un magazin de discuri, asemeni autorului în tinereţe. Referinţele autobiografice explică parţial naturaleţea cu care scrie Murakami.

Cartea spune povestea unui tânăr ce ia contact, la o vârstă încă fragedă, cu iubirea, cu nebunia,  cu libertinajul, cu sinuciderea, cu dogmatismul, şi le supravieţuieşte. Titlul este inspirat de piesa Beatles-ilor, piesă despre care Lennon spunea că  ascunde în versurile ei o relaţie adulteră a sa din vremea aceea (’65). Dacă ne uităm la versurile strofei a treia, descoperim un rezumat al nopţii petrecute de Watanabe cu Naoko în Tokyo.  Probabil că ceea ce spun acum nu are prea mult sens pentru cine nu a citit povestea, dar oricum n-am de gând să dezvălui ce se întâmplă în carte. Citiţi-o şi întoarceţi-vă să aberăm pe marginea legăturilor irelevante cu piesa Beatles-ilor. Sau nu vă întoarceţi, dar citiţi cartea, pentru mine a fost o experienţă foarte plăcută şi o recomand fără emoţii.