Skip to content
Iulie 1, 2012 / boghi

Zaira | Cătălin Dorian Florescu

Cartea asta e fabuloasă. O spun din capul locului, ca să ştiţi cum stau lucrurile şi că urmează să auziţi argumente care vor susţine aceeaşi idee: cartea e fabuloasă şi vă face bine s-o citiţi. Cum a reuşit Cătălin Dorian Florescu să spună la persoana întâi  povestea unei femei de 70 de ani, o ştie numai el. Şi ce poveste…

Zaira, mica boieriţă de pe lângă Strehaia, ajunsă manager de restaurant în Washington, via teatrul de păpuşi din Timişoara, este personajul acela cu o poveste de viaţă în faţa căreia rămâi ţintuit în scaun, cu gura întredeschisă şi respiraţia cadenţată ca a celui mai zelos soldat. Cartea asta nu face bine mâinilor şi picioarelor, care vor amorţi uitate într-o anumită poziţie prea mult timp, dar face tare bine în rest.

Destinul Zairei este construit frumos, ca un drum cu maşina dintr-o parte a oraşului în cealaltă, la oră de vârf. La început drumul este lin, apoi virează violent la stânga, şi ţine stânga mult timp pentru ca la un moment dat, când deja nu o mai aştepţi, să vină şi curba la dreapta. Un drum presărat cu multe semne stop, cu multe semne cedează şi cu mulţi pietoni. Unii traversând încet şi zâmbindu-ţi că le-ai cedat trecerea, alţii ţâşnindu-ţi în faţă şi traversând prin locuri nepermise. Dar cât de plin este acest destin şi, spre bucuria noastră, a cititorilor, povestea spusă în această carte, tot Zaira o spune cel mai bine:

Multe aş putea să spun în final, dar nu că m-aş fi plictisit. Că Dumnezeu s-ar fi zgârcit cu tot ce îmi menise. Îmi dăduse foarte mult, ca şi cum n-ar exista destui oameni, ca să le împartă tuturor. Mulţi ar putea să-şi taie o bucată din viaţa mea, ar putea să se sature din viaţa mea şi apoi să gâfâie, sătui.

Este una dintre  cărţile cele mai bine scrise din câte am citit eu până acum. Poate că asta nu înseamnă mare lucru, că doar nu am citit biblioteci întregi, dar vi-o mărturisesc sincer că m-a ţinut fericit citind-o până la final. Şi finalul… finalul vă va smulge un oftat. Un oftat liniştit, sincer, aşa cum n-aţi mai oftat de la un film bun din perioada când încă vă mai îngăduiaţi să o faceţi.

3 comentarii

Lasă un comentariu
  1. cleosejoaca / Aug 29 2012 20:12

    Am Zaira🙂. Voiam doar să mă laud.

    • boghi / Aug 30 2012 20:35

      Felicitari. Voiam doar sa te laud🙂

Trackbacks

  1. La plimbare prin blogosferă (31) | Rontziki

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: