Skip to content
Octombrie 22, 2012 / boghi

În căutarea fericirii | Manu

Recunosc că mi-a fost oarecum teamă să mă apuc de cartea asta. Ştiam ce conţine şi ştiam ce dor de ducă am de la o vreme. Deh, corporatistul resemnat ajuns la pragul celor 30 de ani nu visează Porsche, ci călătorii în jurul lumii. Este criza vârstei de o treime, cea care o precede pe cea a vârstei de mijloc.

Lectura a fost şi un experiment interesant pentru că o cunosc pe Manu şi, fiind un jurnal, mă aşteptam să-i aud vocea în timp ce citesc. Dar nu, semn că e atât de captivantă cartea încât nu am mai auzit nimic. Nici măcar sunetul scos de frigider, care pornea lângă mine la intervale fixe.

Manu a plecat într-o călătorie în jurul lumii, căutând, cică, fericirea. Mie nu-mi părea o persoană lipsită de fericire înainte de a pleca, dar şi fericirea asta e ca ciocolată, niciodată nu-i prea multă. Bănuiesc că a plecat pentru a vedea, a auzi, a gusta, a pipăi şi a mirosi lumea. Pentru că e greşit să zici că mergi să vezi lumea. După ce citeşti o mărturie de genul celei de faţă, e cât se poate de clar că lumea se descoperă cu cele cinci simţuri în aceeaşi măsură. Iar fericirea, că să o citez, „nu se caută, se găseşte”.

Peru – Argentina – Brazilia – Chile. Asta ar fi o primă parte a cărţii. Nu ştiu numărul de pagini dedicat Americii de Sud, nici numărul de luni petrecute pe acest continent, dar eu am văzut-o ca parte distinctă datorită ritmului. Oraşe culturale (Cusco, Buenos Aires),  incursiuni de câteva zile spre vârfuri sau landmark-uri(Machu Picchu), junglă. Poate pentru că include relatările din prima parte a călătoriei, bucata asta de jurnal are un ritm alert, mi-a lăsat impresia că citesc un roman de aventură.

Noua Zeelandă – Australia – Fiji. Aici ne plimbăm prin utopica Noua Zeeleandă, prin organica Australia, prin de-pus-screen-saver insulă Fiji. Parcă ai citi o broşură a unei secte ce-ţi promite că Raiul există şi dă şi adresa exactă. Bine, calitatea scriiturii nu are nici o legătură cu broşurile sectelor, dar descrierea acestor locuri te duce cu gândul la paradisul promis.

Asia. Tărâmul contrastelor dintre „leneşele” Thailanda, Laos, Cambodgia şi „ambiţioasele” Singapore, Vietnam, Malaezia. Reveriilor din hamac li se succed anxietăţi legate de trecutul străzii. Stânca este înlocuită cu sticla şi oţelul. Este finalul unui an de călătorie, din care iese pe poarta numită India, cu nebunia ei frumoasă, să o ţii minte, ca o poză pe care o primeşti la cobărârea din montagne russe. Incredibil cât de plastic am impresia că sunt.

Închei până  nu cad de tot în ridicol, cu recomandarea sinceră de a citi cartea asta, e mult mai frumoasă decât am reuşit eu să o spun. Punctul forte este sinceritatea cu care Manu îşi povesteşte anul de călătorie, lejeritatea cu care îşi împărtăşeşte anxietăţile, percepţiile, bucuriile copilăreşti sau miturile demontate de experienţele trăite. Concluziile sunt îmbucurătoare, dar vă las să le descoperiţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: