Skip to content
Mai 8, 2013 / boghi

Nimeni alături de mine | Nadine Gordimer

nimeni alaturi de mineŞtiţi imaginile alea care circulă pe facebook, promovând lectura cu câte un mesaj cum că cititul te face mai deştept? Nişte prostii, da. Însă cartea asta este exact genul acela de lectură, ăla care îţi deschide apetitul pentru a afla mai multe despre subiectul din spatele poveştii. Nadine Gordimer este o scriitoare sud-africană, activistă politic şi susţinătoare a drepturilor negrilor în Africa de Sud. Vera Stark, personajul principal al poveştii, este construită după chipul şi asemănarea sa: femeie albă, carieristă, implicată activ în comunitate şi luptând pentru drepturile majorităţii asuprite de minoritatea colonialistă.

Pe lângă trimiterile clare la viziunea politică a autoarei şi prezentarea „părtinitoare” a istoriei – asta fiind partea din carte ce te face să fugi repede la Wikipedia şi să vezi care e treaba cu Africa de Sud şi cum a ajuns Nelson Mandela şef de trib – cartea are şi o poveste ce se desfăşoară în paralel. O poveste care, la rândul ei, nu te lasă să pleci mai prost decât atunci când ai venit în librărie să cumperi cartea. Este o lecţie de viaţă destul de importantă, care spune negru pe alb până la sfârşit că iubirea necondiţionată este la fel de dăunătoare într-o relaţie ca lipsa completă a iubirii. Dependenţa totală a unui partner de celălalt nu va duce la reciprocitate, orice om normal se va simţi sufocat de o astfel de iubire şi, dacă are un minim de bun simţ, va pleca înainte de a profita de iubirea necondiţionată a celuilalt. Aţi înţeles ceva? M-aş mira să da.

Dar de asta e bine să citiţi cartea, căci scriitorii, spre deosebire de cititori, ştiu cum să explice. Şi asta fără să lase să se vadă că o fac.

Autoarea este laureată Nobel, deci  clar nu auzisem de ea până la cartea asta, dar la fel de clar îmi e acum că vreau să mai citesc şi altceva de la ea, din simplul motiv că mi-a plăcut mult stilul în care scrie. Un stil pe care eu îl numesc întrerupt, deşi sunt convins că există o denumire academică pentru el. E modul acela fragmentat de a prezenta povestea. Te plimbă în timp şi în poveste de te ia cu ameţeli, pentru ca la un moment dat totul să se lege frumos şi să nu-ţi poţi imagina o altă ordine în care să-ţi fi fost povestită.

Vă recomand cartea fără emoţii, asta în caz că premiul Nobel nu era de ajuns şi mai aveaţi nevoie de încă o părere 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: