Skip to content
Aprilie 22, 2014 / clubul

Insuportabila uşurătate a fiinţei | Milan Kundera

kunderaNu ştiu exact dacă să zic ceva legat de faptul că nu am mai scris nimic pe aici de cam multişor sau să tac sperând că nu a observat nimeni şi suntem prieteni la fel ca la început. Hai că tac. Deci, ca să trag deja o concluzie, am citit şi eu o carte după o abstinenţă demnă de un adolescent cu coşuri şi chitară. De citit am mai citit eu între timp, dar ştiţi cum e când după o anumită vârstă nu mai poţi termina ce ai început. Şi culmea, disfuncţia asta literară la mine a început cu Lolita. Cu ea am încercat, am încercat şi până la urmă a trebuit să accept că uneori nu merge. Şi după Lolita au urmat multe altele, dar iată că s-a găsit o carte care să mă suporte până la ultima pagină, dându-şi obştescul sfârşit în mâinile mele. Ah, cât de plastic, cât de plastic. Să nu uit să mă reciclez

Dar nu mai bine vă povestesc eu de Insuportabila uşurătate a fiinţei? Mai bine. Păi, e faină. There. Dar parcă nu atât cât m-aş fi aşteptat după toată reclama care a ajuns la urechile mele. E genul ăla de carte pe care e ok să o citeşti când te loveşti de câte o problemă de viaţă şi ţi-e ruşine să mergi la taică-tău să-l întrebi ce şi cum. Îţi arată, ca multe altele, că problemele cu care te confrunţi tu nu numai că au fost trăite şi de alţii înaintea ta, dar s-a găsit unul să facă şi literatură de calitate pe subiect.

Linia de bază a poveştii se învârte în jurul unor relaţii amoroase mai mult sau mai puţin comune, prezentând veşnica preocupare a omului: „of, că şi aia e frumoasă” şi veşnica preocupare a femeii: „dar oare îi e dor de mine atunci când se duce la alta?” Bagatelizez, desigur, dar nu pentru că nu ar fi bună cartea, ci doar pentru că nu ştiu eu să spun ceva deştept despre. It’s me, it’s not you.

Ce m-a deranjat de îmi venea să sun la Milan acasă şi să cer cu Van Basten (scuze, chiar nu m-am putut abţine să nu fac gluma) a fost maglavaisul ăsta specific autorilor din ţările foste comuniste (cred, sper că e specific şi nu vorbesc iar prostii) între firul poveştii şi defulări legate de regim. Aici avem ditamai invazia Pragăi înghesuită în dormitorul personajelor ca un elefant mare şi roz într-o cofetărie… să-i zicem Mihaela. Adică e ok până la un punct să te foloseşti de eveniment, să construieşti un context din el şi să-l introduci în poveste, dar când începi cu filozofism ieftin (da, e cam pleonasm) de nu mai ţin minte cine cu care era în pat când ţi-ai început alegaţiile 20 de pagini mai devreme, e puţin cam mult, asemeni acestei fraze interminabile pe care tocmai aţi terminat-o de citit.

În rest, ca de obicei, vă las să descoperiţi singuri ce a vrut să spună autorul, dacă o fi să fie, iar după să veniţi aici să-mi spuneţi şi mie.

2 comentarii

Lasă un comentariu
  1. cleosejoacă / Apr 22 2014 09:24

    Puah, câta-i îndrăzneala, să te iei de magnificul Van Basten… Tz tz tz…

    Fuseşi cam nedrept, monsieur, cartea e tare faină, cu elefant cu tot.

  2. clubul / Apr 22 2014 21:27

    tu sa nu ma faci pe mine monsieur, clar?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: